Hallstatt-ul pe teritoriul Romaniei
HALLSTATTUL (1200/1100-450/350)
In 1874, Hans Hildebrand a împartit epoca fierului în doua etape : Hallstatt si La Tène, dupa numele a doua situri, primul din Austria, al doilea din Elvetia.
Prima vârsta a fierului începe la 1200/1100 si se sfârseste la 450 în Muntenia, ceva mai târziu, pe la 350, în teritoriul intracarpatic. Numele epocii (Hallstatt) vine de la o necropola descoperita în Austria, care a avut circa 2000 de morminte, dintre care au fost sapate 1270. A fost ales numele acestei necropole deoarece ea contine multe piese de metal tipice epocii, în ciuda faptului ca necropola acopera doar intervalul 800-400 i.e.n. Epoca a fost periodizata de Paul Reinecke în etapele A, B, C, si D, iar Müller-Karpe a definit subetapele A1 , A2, B1-3. Etapele A si B (fara B 3) ar corespunde Ha timpuriu (1200/1100-800), C-ul Ha mijlociu (800-650), iar D Ha târziu (post 650). De multe ori, perioada Ha A si B a fost privita ca o perioada de tranzitie de la epoca bronzului la epoca fierului, din cauza raritatii pieselor din fier. Trebuie remarcat ca exista diferente de periodizare între Europa Centrala si cea de est. În Europa Centrala, periodizarea a tinut seama de dezvoltarea culturala, motiv pentru care epoca bronzului a fost prelungita pâna pe la 800 a.Chr. când se sfârseste UFK (Urnenfelderzeit), un mare complex cultural din bronzului târziu, caracterizat prin asa-zisele câmpuri de urne ( mai precis mari necropole de incineratie în urna).
CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII HALLSTATTIENE
CERAMICA
Fenomenul care anunta noua epoca nu este aparitia metalurgiei fierului, cum ar fi fost normal, ci aparitia unei ceramici de alta factura, de culoare neagra, bine lustruita, adesea cu luciu metalic, decorata, cu predilectie, prin doua tehnici: canelarea si imprimarea. Se remarca pentru Ha timpuriu din România existenta a doua mari complexe: cel cu ceramica canelata, în jumatatea vestica a Romaniei si cel cu ceramica imprimata, în jumatatea estica. Ulterior, începând cu Ha mijlociu, ceramica canelata se va raspândi în întreg teritoriul României. Ceramica canelata apare mai întâi în Banat, Maramures si Crisana, în spatiul în care la sfârsitul epocii bronzului evoluasera culturile Cruceni-Belegiš si Suciu de Sus si grupul Igrita, despre care se crede ca au avut o contributie genetica la formarea culturilor hallstattiene timpurii: Bobda- Susani în Banat si Gava-Lapus în NV României. Noua ceramica canelata apare ca urmare a unor impulsuri UFK (Urnenfelderkultur), poate chiar a patrunderii de populatii UFK dinspre Europa Centrala spre est. Ceramica se caracterizeaza prin culoare neagra la exterior si rosie în interior si decorul cu multe proeminente, care nu au rol functional. Astfel de ceramica exista si în Ungaria-cultura Gava- si în Ucraina-cultura Holyhradi. La scurta vreme, ceramica canelata (de tip Gava-Lapus) se va generaliza la spatiul întregii Transilvanii, aparând ceva mai târziu grupurile: Gava- Medias si Gava-Reci. Din Banat, ceramica canelata se raspândeste spre Oltenia, unde cel mai vechi grup hallstattian este grupul Vârtop-Hinova. Si în Moldova de nord este atestat un grup hallstattian cu ceramica canelata, grupul Granicesti. Muntenia (Chitila, Meri, Zimnicea), centrul si sudul Moldovei (grupurile Cozia-Brad, Tamaoani), ca si Dobrogea (cultura Babadag) au ceramica imprimata în hallstattul timpuriu. Grupuri cu ceramica imprimata, asemanatoare celei din România, sunt atestate si în spatiile vecine: grupul Pšenicevo, în Bulgaria si Saharna-Solonceni, în Republica Moldova). Unii istorici au crezut ca este posibil ca ceramica imprimata sa apartina blocului etnic tracic, iar cea canelata celui illyric. În Hallstattul mijlociu canelura si imprimarea se vor folosi în paralel, uneori pe acelasi vas (spre exemplu pe ceramica culturilor Basarabi si Babadag).
În general, Hallstattul continua fara hiatusuri epoca bronzului. Economia, la fel ca si cea de la sfârsitul epocii bronzului, pare a fi orientata mai degraba spre pastorit decât spre cultivarea plantelor, motiv pentru care asezarile au, de cele mai multe ori, straturi subtiri de cultura, fiind frecvente asezarile de tip salas. Totusi, se remarca în epoca cetatile de refugiu, fortificate cu valuri de pamânt pe schelet de lemn, care sunt tipice mai ales Transilvaniei si care sunt fortificate în ideea de a asigura securitatea locuitorilor si animalelor din mai multe asezari din jur, motiv pentru care ele au dimensiuni foarte mari. Dintre aceste cetati pot fi amintite: Sântana (78 ha), Cornesti (68 ha), Ciceu (30 ha), Huedin, Teleac.
METALURGIA BRONZULUI SI A FIERULUI IN HALLSTATT
La începutul epocii hallstattiene se constata maxima dezvoltare a metalurgiei bronzului, reprezentata prin depozitele din orizonturile Cincu-Suseni si Turia Jupalnic. Din aceasta etapa dateaza marile depozite de obiecte din bronz de felul celor de la Uioara, Gusterita, Spalnaca si Aiud. Depozitul de la Uioara are 5800 de piese si cântareste în jur de 1100 kg. Noua epoca, Hallstattul, aduce cu sine noi tipuri de piese. Pe la 1200 a. Chr. apare fibula de tip Peschiera. Alte tipuri de fibule specifice acestei epoci sunt fibula Passmanterie, iar mai târziu fibulele ochelari, cele de tip Donja Doljna sau de tip Glasinac. Apar pentru prima oara centurile din bronz, foarte frumos decorate cu motive geometrice. Se dezvolta armele defensive dintre care sunt de amintit coiful si scutul, iar mai târziu cnemida. Dintre spade se remarca spadele cu cupa la mâner (apar în Ha B) sau cele cu antene. Alte elemente de noutate sunt vasele de bronz: situle (vase asemanatoare unor galeti), cazane cu atase cruciforme si cesti de tip Kirkendrup. În Ha C, din bronz se mai fac doar piese de podoaba si de harnasament, toate celelalte arme si unelte fiind deja realizate din fier.
În sec. XIII-XII apar primele piese din fier in spatiul nostru. Cele mai vechi dintre ele sunt:
1. un celt din fier descoperit în necropola de la Lapus, databil în sec. 13
2. un mâner de cutit, descoperit în depozitul de la Rozavlea III, în Maramures din sec. 13.
3. o spada de fier din Banat, dintr-o localitate necunoscuta.
4. o bratara de fier, descoperita în necropola de la Bobda, din Banat.
5. un pumnal de bronz, cu miez de fier descoperit la Tirol, în Banat.
6. un ac de bronz, cu miez de fier, descoperit în Banat.
7. un cutit de fier de la Cauas- Satu Mare
Este usor de constatat ca cele mai timpurii piese apar în Maramures si Banat. Fara îndoiala ca sunt piese de import. Fierul este cunoscut înca din mil. III, dar primele obiecte sunt din fier meteoritic. Despre o metalurgie a fierului se poate vorbi în Asia Mica, în regatul hittit, in sec. XIV-XII a. Chr. Aici, în Muntii Taurus, erau rezerve mari de minereu de fier. Pâna la caderea regatului hittit, la sfarsitul sec. 12, secretul de fabricatie al noului metal a fost pastrat cu strasnicie, doar ulterior metalurgia fierului s-a raspandit destul de repede pe spatii imense. In difuzarea metalurgiei fierului în spatiul nostru, Vasile Pârvan a crezut ca un rol important l-ar fi avut cimerienii, care, în sec. a VIII-lea, ar fi patruns in spatiul actual al Romaniei si ar fi adus cu ei noul metal si tehnologia lui de fabricatie. Sunt suspectate doua cai de patrundere a metalurgiei fierului: fie prin Caucaz, fie din Anatolia, prin filiera greceasca. Din Grecia ar fi putut patrunde fie pe litoralul Marii Negre, fie pe culoarul Vardar-Morava. Având în vedere ca cele mai timpurii piese de la noi au fost descoperite în Maramures si Banat, nu este exclus sa fi existat si un centru independent de inventie si în centrul Europei, mai ales ca se cunosc si alte piese timpurii în Europa, precum un pumnal descoperit la Ganovce, în Slovacia. Primele dovezi sigure de practicare a metalurgiei fierului în spatiul nostru sunt din sec. al IX-lea. O singura descoperire este foarte timpurie. În tumulul de la Susani, din Banat, a fost descoperita zgura de fier într-un context databil în sec. al XII-lea. E greu de spus cat de credibila este aceasta informatie, dar o dovada sigura de practicare a metalurgiei fierului în sec. IX-VIII provine de la Cernatu, unde a fost descoperit un atelier de mester metalurgist care continea zgura de fier, bare de fier, o lingura de turnat, obiecte de fier si bronz. De la Dervent, din aria culturii Babadag, se cunoaste un cuptor de redus minereul de fier, iar în stratul II al asezarii de la Babadag a fost descoperita zgura de fier. Începand cu Ha mijlociu, obiectele din bronz sunt treptat înlocuite cu cele din fier, mai întâi armele, apoi uneltele, iar în Ha târziu se mai confectioneza din bronz doar podoabe si piesede harnasament. Raspândirea metalurgiei fierului s-a facut destul de greu deoarece procesul de reducere este destul de complicat si necesita temperaturi înalte de reducere, ideal 1500 grade.
Zona noastra are suficiente resurse de minereu de fier în Banat, SE Transilvaniei, Oltenia (Baia de Fier), Dobrogea (Altân Tepe), Moldova (minereu de balta). Au fost preferate pentru reducere minereurile cu un continut ridicat de fier (peste 20-30%), deoarece randamentul de reducere era destul de scazut, în jur de 50 %. S-au folosit cu precadere magnetitul (71 % fier), hematitul (70% fier), limonitul (63% fier), sideritul (48% fier) si calcopirita (46% fier). Pentru reducere se foloseau cuptoare speciale, de forma tronconica, adâncite în pamânt, cu peretii de lut, minereul fiind asezat în straturi intercalate de mangal (un combustibil obtinut prin arderea mocnita a lemnului de conifere). Se pare ca erau folositi si fondanti pentru usurarea reducerii: varul sau zgura provenita de la reduceri anterioare. Zgura începea sa se lichefieze la 1030 grade, iar fierul la 1200-1300 grade. Aceasta temperatura nu asigura, însa, o reducere completa, de aceea randamentul era redus. In urma reducerii, se obtinea o lupa de fier spongioasa, datorita impuritatilor. Pentru prelucrarea lupei, ea trecea prin procese succesive de forjare (calire) si martelare (ciocanire la cald). Se cunosteau si procedee mai rafinate de prelucrare precum supraturnarea, placarea cu aur sau sudura cu bronz.
ARTA AURULUI
Din România se cunosc o serie de tezaure de aur, care sunt însa dificil de datat pentru ca piesele sunt rupte de contextul cultural. În 1980 a fost descoperit la Hinova, în mijlocul unei necropole de incineratie, un tezaur de aproximativ 5kg, care continea o diadema, bratari, saltaleoni, margele, tutuli, verigi, mansoane. Tezaurul era depozitat într-un vas bitronconic, canelat tipic Hallstatt-ului timpuriu, drept pentru care credibila o datare a tezaurului in sec.al XII-lea a. Chr. Un alt tezaur databil în sec. 12-10 este un tezaur de vase descoperit la Radeni. El prezinta analogii cu tezaurul de la Valcitran, din Bulgaria.
PRACTICI FUNERARE
In epoca hallstattiana predomina net incineratia, fie în morminte plane, fie în morminte tumulare, dar exista si morminte de inhumatie. Tumulii nu sunt izolati, ca în epoca bronzului, ci constituie adevarate necropole tumulare. Spre deosebire de tumulii din epoca bronzului, cei din Ha sunt de dimensiuni mult mai mici, avand diametre de 5-6 m si au frecvent in structura lor pietre. Cele mai multe morminte sunt direct pe solul antic. Se remarca prin inventare bogate mai ales mormintele de razboinici care au adesea topoare de lupta cu doua taisuri paralele (topoare tracice), vârfuri de sageti, cutitase curbe din fier, mai târziu, in Ha târziu, akinakai, piese de harnasament (psalii si zabale), vârfuri de lance. Dupa toate aparentele, sunt razboinici calareti, fapt ce ne face sa credem ca se schimba radical tehnica de lupta, armele de baza devenind arcul cu sageti si lancea, amândoua potrivite pentru lupta de pe cal. De altfel si izvoarele literare arata ca, începând cu sec. al VI-lea, se înmultesc razboinici traci calari, fapt ce-i face aseamanatori cu scitii. Aceleasi izvoare subliniaza ca tracii sunt mari iubitori si îmblânzitori de cai. Într-un mormânt tumular din sec. al VIII-ea de la Balta Verde, din Oltenia, s-a descoperit sina unei roti de car, probabil un car de lupta.
RELIGIA
Simbolurile religioase (crucea, pasarea de apa, zvastica, toporul bipen) le continua pe cele de la nivelul epocii bronzului, drept pentru care se crede ca religia era de esenta uraniana, continuand traditii vechi, din epoca bronzului. Dintre artefactele cultice de exceptie sunt de amintit cazanele din bronz prevazute cu 4 sau mai multe roti si trase de pasari de apa. Se cunosc doua care din spatiul nostru cel de la Orastie si cel de la Bujoru (Teleorman), ultimul tras de 12 pasari de apa, ambele din medii Basarabi. Se cunosc multe pandantive din metal de forma unor topoare duble miniaturale, care, purtate la gât, aveau rol apotropaic.
INFLUENTE STRAINE
Spatiul nostru a fost supus unor influente straine care au afectat continutul culturii materiale. Ele vin din trei parti: dinspre SV, de esenta illyrica, dinspre sud, din Grecia, fie prin intermediul tracilor sudici, fie prin intermediul cetatilor grecesti intemeiate Pont, si dinspre est, incepand din sec. al VI-lea, ultimele de sorginte scitica.
Illyrii, aproximativ 90 de triburi-neamuri, locuiau în zona Albaniei si a fostei Jugoslavii (avand ca limite la nord Drava, la est Morava). Ritul de înmormântare caracteristic al acestora a fost inhumatia sub tumuli. Printre monumentele arheologice importante care le-au fost atribuite se numara necropola de la Glasinac, din Bosnia. Influenta illyrica este mai evidenta în SV României, în Oltenia de vest, unde au fost descoperite câteva necropole de inhumatie, precum cele de la Basarabi, Balta Verde si Gogosu. Aceste necropole cu greu ar putea fi atribuite etnic. In necropola de la Basarabi, desi este de inhumatie, vasele sunt tipice culturii Basarabi, deci necropola pare a apartine unei populatii tracice . Despre o influenta illrica se poate vorbi si în NV Bulgariei (necropola de la Vraca). Spatiul din Bulgaria, unde apar aceste influente a fost locuit de tribali despre care izvoarele spun cand ca ar fi illyri, când ca ar fi traci. Este posibil sa fie vorba de niste illyri tracizati. O legenda reprodusa de Appian spune ca unii illyri-antariatii- ar fi migrat la traci. Motivul acestei migratii ar fi fost faptul ca ei au participat la atacarea sanctuarului de la Delfi, din 279, fapt care l-ar fi mâniat pe Apollo, care s-a razbunat pe ei, infectându-le apele cu broaste, care au dus la o molima cumplita, produsa de niste aburi care ieseau din pamânt. Drept urmare, antariatii si-au parasit casele, dar nu i-a primit nimeni, motiv pentru care s-au asezat într-un tinut mlastinos nelocuit al getilor. Evenimentul ar fi avut loc, conform legendei, mult mai târziu, in epoca latene, în sec. 3. La rândul sau, Strabon spune despre antariati ca au fost cei mai viteji dintre illyri si ca i-au supus pe tribali si au domnit peste traci si illyri. Printre piesele de factura illyrica trebuiesc amintite fibulele de tip Glasinac, Donja Doljna si navicella care, ulterior, vor fi masiv folosite si de traci. O alta piesa tipic illyrica este colierul torsionat.
Influenta estica este pusa pe seama unor patrunderi de populatii intrusive estice: cimerienii, în sec. IX-VII, si a unor populatii scitoide, in sec. 7-6. Nu stim daca cimerienii au ajuns vreodata în zona noastra. Potrivit lui Herodot, ei au fost alungati de sciti din patria lor si s-au îndreptat spre sud. Ei sunt atestati de izvoarele akkadiene sub numele de gimmirai, în Asia Mica, înca de pe vremea lui Sargon II (722-705), iar în secolul urmator sunt pomeniti în Asia Mica atât de izvoarele grecesti cât si de cele akkadiene. Dupa sec. al VI-lea dispar din izvoarele scrise. Scitii sunt la origine iranieni, dar sub numele de sciti au fost desemnate populatii eterogene aflate sub stapanire scitica. Herodot vorbeste despre sciti regali, nomazi, plugari si agricultori. Fara indoiala ca, cu timpul, au adaugate scitilor si populatii de agricultori, aflate sub dominatie scitica. Arheologic, un grup estic intrusiv este surprins la noi în zona Transilvaniei, este vorba de grupul Ciumbrud. Un grup care prezinta asemanari cu grupul Ciumbrud exista si în Moldova- grupul Trestiana. Cine se ascunde sub denumirea de grupul Ciumbrud? O atentie speciala a acordat acestui grup Valentin Vasiliev care a publicat în 1980 o carte, Scitii agatârsi pe teritoriul României, carte in care analizeaza cultura materiala a grupului Ciumbrud si face o serie de consideratii de ordin istoric. Unii cred ca purtatorii grupului Ciumbrud sunt agatirsii, care nu sunt sciti (Alexandru Vulpe), altii ca ar fi scitii agatirsi (Valentin Vasiliev). Sunt sigur nomazi, caci nu au decât necropole, lipsesc asezarile si folosesc ceramica de factura locala. Se cunosc peste 225 de morminte ale grupului, cea mai mare necropola fiind dezvelita la Ciumbrud si numarad 26 de morminte. Alte necropole se cunosc la Blaj, Târgu Mures, Aiud, Cipau. Cimitirele sunt de dimensiuni reduse si au, de obicei, morminte plane de inhumatie. Un obicei constant surprins în aceste necropole este acela de a depune în morminte parti de cal (mai frecvent capul si picioarele). Sunt si câteva morminte de incineratie. Adesea cadavrul este acoperit cu ocru sau realgar ( o sulfura de arsen). În mormintele de femei s-a gasit depusa creta. Cele mai multe morminte au ofrande de carne, oaie la femei si bovine la barbati. Inventarele se caracterizeaza prin piese de factura scitica precum aplici cruciforme de tolbe, vârfuri de sageti în trei muchii, oglinzi din bronz, stâlpi de baldachin, akinakai. Lânga ofranda de carne se afla adesea un cutitas de fier. Dintre podoabe se remarca inelele de bucla cu cap conic, margelele de caolin sau din scoici Kauri. Nu par a fi sciti pentru ca nu au morminte tumulare si nu depun cai intregi, cum ne spune Herodot ca se proceda la sciti. Herodot ne da de înteles ca agatirsii, desi sunt inruditi cu scitii, nu trebuiesc confundati cu acestia. Ne spune despre ei ca sunt vecinii estici ai scitilor, îi localizeaza la izvoarele unui râu numit Maris (Mures?) care se varsa in Dunare, aflam despre ei ca sunt gingasi, mari iubitori de aur si ca au nevestele in devalmasie, ca sa nu se certe între ei. Agatirsii refuza sa-i ajute pe sciti pe timpul conflictului cu Darius, ba chiar le interzic acestora sa le calce tara, spre a evita razbunarea lui Darius. Herodot ne da de înteles ca relatiile dintre agatirsi si sciti au fost si mai târziu proaste, regele Spargapeithes, al agatirsilor, asasinându-l pe regele Ariapeithes, al scitilor. Grupul Ciumbrud a fost datat de Valentin Vasiliev începând cu 600-575, iar de Alexandru Vulpe începând cu 550 si pâna pe la 450. Un grup de aceeasi factura este cunoscut si din Ungaria, grupul Szentes-Vekerzug-Chotin.
Scitii propriu-zisi par a intra in spatiul nostru doar mai târziu. Probabil ca expeditia lui Darius de la 514/512 a barat expansiunea scitica spre est o buna bucata de vreme, desi ea este privita de istoriografia greaca ca un insucces. Ulterior, expansiunea scitica trebuie sa fi fost împiedicata de regii odrisilor sub autoritatea carora s-a aflat cu siguranta Dobrogea. Desigur ca sunt posibile unele incursiuni, raiduri scitice în spatiul nostru. Ele ar fi sugerate de fortificarea unor cetati din nordul Moldovei: Cotnari, Stâncesti, Mosna. Este posibil ca zona de câmpie din sudul Munteniei si Olteniei sa fi suferit de pe urma acestor raiduri si asa sa se explice faptul ca în Ha târziu aceasta zona pare nelocuita, caci nu a fost identificata nici o cultura în acest spatiu. Singura cultura atestata în sudul României în Ha târziu este Ferigile-Bârsesti, care ocupa în exclusivitate zona subcarpatica. De asemenea, si izvoarele scrise (Istorii, Herodot) pomenesc la nord de Dunare, la aceasta vreme, un imens pustiu. Despre o patrundere masiva de sciti, aflam din izvoare, doar la 340, când scitii condusi de regele Atheas patrund în Dobrogea, ei fiind înfrânti de regele Filip II al Macedoniei în 339. Începând din sec. al IV-lea reapar asezarile din zona de câmpie, fapt confirmat si de izvoare. Astfel, la 335, in timpul expeditiei impotriva tribalilor, Alexandru Macedon a trecut Dunarea si a gasit aici o asezare fortificata a getilor.
Influenta scitica asupra civilizatiei materiale a hallstattului târziu consta în adoptarea de catre traci a unor arme de factura scitica, precum pumnalele de tip akinakes si sagetile de fier în trei muchii, a unor piese de harnasament , de pilda aplicile de curele în forma de animale foarte stilizate (cai, feline, ursi, cap de bour). Arta argintului la traci a fost profund influentata de arta scitica si persana, fiind caracterizata de prezenta abundenta a motivelor animaliere. Este posibil si ca unele practici funerare ale aristocratiei tracice, care încep sa apara în sec. V-lea a. Chr. sa fi fost tot de influenta scitica: obiceiul ridicarii de camere funerare, acoperite de tumuli, sacrificiul cailor, ba chiar si sacrificiile umane (sacrificarea sotiei defunctului).
O alta civilizatie care si-a pus amprenta pe dezvoltarea culturii materiale in hallstattul tarziu a fost cea greca. În Dobrogea inflenta s-a datorat întemeierii cetatilor grecesti din Pont, în Muntenia si Oltenia datorita legaturilor cu tracii sudici, mai ales cu odrisii, care au avut mai strânse relatii cu grecii.
Prima colonie greceasca a fost Histria, care, dupa Eusebius Hyeronimus, a fost întemeiata la 657/656 i.e.n.de cate Millet. Callatisul, colonie doriana a Heracleei Pontica, potrivit lui Pseudo-Scymnos, a fost întemeiat pe vremea când în Macedonia a preluat puterea regele Amyntas. Se crede ca este vorba de Amyntas I, care a domnit între 540-498, deci data întemeierii se afla undeva spre sfârsitul sec. al VI-lea. Tomisul este tot o colonie a Miletului si dateza tot in sec. al VI-lea. Nu exista marturii scrise despre intemeiere, dar arheologic se poate stabili momentul. Cauzele colonizarii grecesti, proces care începe în sec. 8, sunt multiple: solul inoportun agriculturii în Grecia, saracirea populatiei, cresterea demografica, concentrarea proprietatilor funciare în mâini putine, dezvoltarea mestesugurilor si nevoia unor piete noi de desfacere a produselor, lupta demosului (negustori, mestesugari, cultivatori) pentru drepturi politice. Toate acestea au dus la expatrierea unui mare numar de greci, de obicei oameni cutezatori sau aventurieri, capabili a-si asuma riscuri, care-si alegeau o capetenie. Relatia initiala a grecilor cu autohtonii a putut fi conflictuala, dar probabil ca, prin daruri si promisiuni, au reusit sa-i induplece pe autohtoni. Nu se stie daca anterior întemeierii au existat puncte de schimb de tip emporia. Initial schimburile s-au facut pe baza de troc si de mijloace de schimb premonetare- vârfuri de sageti din bronz (descoperite la Histria si Tariverdi). Ulterior cetatile grecesti au batut moneda proprie.
Inflenta greceasca se simte prin patrunderea unor produse de lux (podoabe, stofe, vase din metal) în spatiul autohton. S-a descoperit mai ales ceramica lucrata la roata în arealul culturii Ferigile-Bârsesti, începând cu sec. al VI-lea a. Chr. Uneori autohtonii imita aceasta ceramica, facând-o însa cu mâna. Schimburile dintre parti sunt dovedite de aparitia de monede histriene în diferite asezari autohtone din Moldova si Muntenia, mai ales pe Siret, Prut, Arges si de-a lungul Dunarii. Ca urmare a schimburilor comerciale au fost descoperite o serie de amfore grecesti în care erau aduse uleiul de masline si vinul, amfore care ulterior vor fi imitate si ele de catre geti. Însasi roata olarului va fi preluata tot de la greci, dar aparitia ei marcheaza deja trecerea la o noua epoca, epoca La Tène.
CULTURI HALLSTATTIENE
Cultura Babadag
Aria de raspândire: Este atestata în Dobrogea, NE Munteniei si Sudul Moldovei, în faza de expansiune maxima ( faza a II-a). În faza a III-a, isi limiteaza arealul, fiind atestata prezenta ei doar in Dobrogea.
Originea: dupa Sebastian Morintz, are o origine locala, care mosteneste elemente Monteoru si Coslogeni, iar decorul cu cercuri si tangente prezent pe ceramica s-ar datora unui grup de la Dunare, grupul Insula Banului care a fost datat initial în sec. al XI-lea a. Chr., ulterior în sec. al IX-lea, drept pentru care contributiile sale la geneza culturii Basarabi trebuie excluse.
Asezari: Cultura este cunoscuta aproape exclusiv din asezari: Babadag, Enisala, Beidaud, Gura Canliei, Piatra Frecatei, Topalu. Asezarea de la Babadag are trei straturi de cultura si are o depunere de 1,5 m. Pe baza stratigrafiei din aceasta asezare, cultura a fost împartita în 3 faze. Asezarea a fost fortificata în faza a III-a cu un sant lat de 10-12 m si adânc de 3-4 m.
Morminte: Nu se cunoaste nici o necropola, ci doar morminte izolate, uneori în perimetrul asezarilor. Unele morminte sunt colective. Pare ca se practica atât incineratia , cât si inhumatia.
Ceramica: cultura are un repertoriu redus de forme ceramice care nu se imbogateste de la o faza la alta. Cele mai frecvente forme ceramice sunt amfora, strachina cu buza adusa spre interior, ceasca cu 1-2 torti trase din buza si suprainaltate. Decorul ceramicii, spre deosebire de forme, se imbogateste si se transforma de-a lungul celor 3 faze. În prima faza decorul este realizat prin incizie, în cea de-a doua e realizat prin imprimare, iar în ultima decorul este canelat. Dintre motivele decorative, cele mai frecvente sunt triunghiurile hasurate si cercurile concentrice cu tangente. Decorul prezinta multe asemanari cu decorul grupurilor culturale cu ceramica imprimata din sudul Moldovei, Republica Moldova sau Bulgaria (Pšenicevo, Saharna- Solonceni).
Periodizare si datare: faza I- 1100-1000, faza a II-a-1000-800; faza a III-a-800- pina la colonizarea greaca ( dupa S.Morintz). În faza a III-a evolueaza doar în Dobrogea datorita presiunilor si extinderii arealului Basarabi.
Cultura Basarabi
Cultura sau "fenomenul" Basarabi ocupa un spatiu geografic foarte larg: sudul Transilvaniei, zona de câmpie din Muntenia si Oltenia, sudul Moldovei, Banatul. Se cunosc în jur de 350 de situri, majoritatea asezari. Prezenta ei este documentata si în nordul Bulgariei, sudul Republicii Moldova, nordul Serbiei, Vojvodina, Câmpia Pannonica. Populatiile Basarabi au preferat zonele cu relief de campie, evitând zona de deal si de munte. Sub forma de importuri au fost descoperite materiale Basarabi pâna în Austria. Având în vedere aria de raspândire a acestei culturi, Alexandru Vulpe crede ca ea este expresia arheologica a desprinderii tracilor nordici din masa triburilor tracice. Totusi aria de raspândire cuprinde si nordul Serbiei, care potrivit izvoarelor scrise, este arie illyrica. S-a crezut ca aceasta cultura a evoluat din grupul Insula Bananului, un grup cu ceramica incrustata anterior, destul de putin cunoscut. Marian Guma crede insa ca aceasta cultura are o origine sudica si ca a aparut mai devreme în SV României, de unde s-a extins treptat in restul spatiului romanesc..
Asezarile: se cunosc la Popesti, în Muntenia, Remetea, Valea Timisului si Gornea, în Banat. În Pestera Magura din Bulgaria se crede ca era un sanctuar de vreme Basarabi, caci pestera avea peretii pictati.
Necropolele: majoritatea necropolelor sunt de incineratie: Berzasca, Moldova Veche, Ieselnita în România, Soldanesti în Basarabia, Sofronievo în Bulgaria. Necropola de la Basarabi s-ar putea sa nu fie a acestei culturi, desi ceramica este Basarabi. Mormintele fiind de inhumatie s-ar putea sa apartina unui grup illyric infiltrat, atestat si la Balta Verde si Gogosu. Mormintele sunt tumulare si au manta din piatra.
Ceramica: are atât decor canelat, cât si imprimat sau incizat si apoi incrustat cu pasta alba. A. Vulpe crede ca motivele ornamentale prezinta asemanari cu motivele folosite în epoca bronzului în ariile culturilor Wietenberg, Tei, Gârla Mare si ca au fost transmise prin tesaturi sau sculpturi în lemn. Dintre formele ceramice tipice pot fi amintite strachina cu buza adusa spre interior, strachina cu buza rasfrânta spre exterior si cu picior inalt, cilindric, amfora, cana cu doua torti supraînaltate. Dintre motivele decorative cele mai frecvente sunt spirala, triunghiurile hasurate, s-urile imbucate, retelele de linii sau snurul fals. Pe lânga motivele geometrice, apar, foarte rar, motive zoomorfe foarte stilizate.
Piese de metal: dintre piesele de metal, frecvente în aria acestei culturi sunt fibulele ochelari, fibulele de tip Glasinac dintre podoabe, iar dintre piesele din fier cutitele lungi de lupta, cu mâner de forma literei T .
Piese de exceptie: Cazanele de bronz cu pasari si roti de la Bujoru si Orastie, cu siguranta piese de cult.
Datare: în timp ce A. Vulpe o împarte în doua faze, M. Guma vorbeste de trei faze. A. Vulpe dateaza cultura în intervalul 800-650, iar M. Guma între 750-600.
Grupul Ferigile-Bârsesti
În etapa finala a Hallstatt-ului, etapa D, se constata în zona subcarpatica, din sudul României, existenta unor grupuri culturale înrudite între ele:
1. Gura Padinei, în zona Romanati
2. Telesti-Dragoesti, în Gorj
3. Ferigile, în Vâlcea, Arges si Prahova
4. Bârsesti, în Vrancea.
5. Eselnita, în zona Portilor de Fier.
Toate aceste grupuri sunt documentate exclusiv în zona de dealuri si sunt atestate doar prin necropole. Cea mai bine cunoscuta este necropola de la Ferigile, publicata de A. Vulpe. La Ferigile au fost descoperite doua necropole, una tumulara, cu 150 detumuli si alta plana, cu 28 de morminte. Toate mormintele sunt de incineratie. Ritualul funerar este destul de divers: exista atât morminte cu urna depusa direct pe solul antic, cât si morminte cu urna depusa în groapa, sau mominte cu cenusa depusa direct în groapa. Deasupra mormintelor se afla 1-3 straturi de piatra si apoi pamânt. Multe morminte sunt de luptatori, având în inventare akinakai, cutite curbe de lupta, cutitase de fier, vârfuri de lance si de sageti, zabale, fibule de tip Glasinac si Donja Doljna. Ceramica, in general de buna calitate, este decorata cu canelura, dar o mare parte din vase sunt nedecorate. Al. Vulpe a datat necropola între 550-400, ultimii 50 de ani fiind afectati necropolei plane. La Bârsesti a fost descoperita o necropola tumulara constituita din 23 de tumuli, care contin atât morminte de inhumatie cat si de incineratie. Mormintele sunt construite direct pe solul antic. La ridicarea tumulilor s-au folosit pietre si pamânt depuse în straturi succesive. În inventar apar akinakai, aplici cruciforme, vârfuri de sageti cu trei muchii, cutite din fier, fibule.
BIBLIOGRAFIA:
Marian Gum|- CivilizaÛia primei epoci a fierului în sud-vestul României, BucureÕti, 1993. Bernhard Hänsel- Beiträge zur regionalen und chronologischen Gliederung der alteren Hallstattzeit an der Unteren Donau, Attila László- Începuturile epocii fierului la est de CarpaÛi, BucureÕti, 1994. Valentin Vasiliev- Scitii agatîrsi pe teritoriul României, Alexandru Vulpe- Necropola hallstattiana de la Ferigile, Bucuresti, 1967.
Créer un site internet gratuit avec E-monsite.com
- Signaler un contenu illicite
- Voir d'autres sites dans la catégorie Histoire
Créer un forum
- Videos Droles
- Clips musique
- Cours création de site web